Avertizare meteo - COD PORTOCALIU
Institutul National de Hidrologie si Gospodarirea Apelor (INHGA) a prelungit avertizarea de cod portocaliu, depasirea cotelor de inundatie, pe raurile Crisul Alb si Tarnava Mica si a extins-o si pentru raul Barzava, pentru intervalul 9 martie, ora 10.00 - 10 martie, ora 14.00.
Judetele afectate sunt Hunedoara, Arad, Mures si Timis.
Potrivit INHGA, Codul portocaliu se prelungeste pe raurile Crisul Alb, pe sectorul Vata de Jos-Gurahont, si Tarnava Mica, pe sectorul Sarateni-Tarnaveni, si se extinde pentru raul Barzava pe sectorul Gataia-Partos.
Totodata, se prelungeste Codul galben pentru intervalul duminica, 9 martie, ora 10:00 - marti, 11martie, ora 12:00, pe raurile din bazinele Somes, Crisul Alb, Crisul Negru, Timis, Barzava, Moravita, Caras, Nera si Cerna si se extinde pentru raurile Somes, pe sectorul Rodna-Dej, Bega si pe cursul mijlociu al Muresului (sectorul Glodeni-Alba Iulia) si pe Tarnava Mica.
Judetele afectate sunt Bihor, Timis, Caras Severin, Mures, Arad, Hunedoara, Alba, Bistrita Nasaud si Cluj.